October 11, 2024

Dacă sunteți în căutarea vremii blânde și a aglomerației reduse, vizitați Grecia primăvara.

În martie și aprilie această țară devine una dintre destinațiile perfecte pentru un roadtrip offseason: vreme plăcută, mai puțină aglomerație și prețuri rezonabile. Adăugăm aici, peisajele de vis- flora Greciei fiind una plină de culoare, bucătăria de sezon atât de gustoasă și vibrația sărbătorilor pascale.

O destinație de top pentru mulți călători, această țară mediteraneană plină de situri istorice incredibile, cum ar fi Acropole, oferă unele dintre cele mai memorabile peisaje.

Cele mai multe dintre insulele grecești sunt complet deschise chiar și înainte se sezon, iar Săptămâna Mare și Paștele sunt perioade importante pentru greci, ceea ce oferă  avantajul unei conexiuni  și mai puternice cu tradițiile Greciei.

Noi vă recomandăm două variante de a descoperi Grecia în aceste prime luni de primăvară.

Iată care sunt acestea:

1.  Închirierea unei (auto)rulota potrivită ție ( pentru cuplu, familie sau gașcă de prieteni) de pe platforma ruuts.travel.


Închiriezi și pornești către Thassos, enigmatica și misterioasa insulă nordică, parte a arhipelagului mării Egee. Ai un drum de 8,5h din Ruse în Thassos ( inclus feribot).

Insula are un perimetru de 115 km, având o vegetație bogată și numeroase plaje sălbatice, iar dacă tot vorbim despre vegetație, pădurile ocupă 8/10 din suprafață, iar litoralul oferă peste 50 de plaje acoperite cu nisip, parte dintre ele sălbatice. Thassos este iubită și pentru tradiționalele sate montane, unele dintre ele prezentând un stil arhitectural deosebit- cel macedonean. Sunt multe de spus despre această insulă, a 12 ca mărime dintre miile de insule grecești, dar te lăsăm pe tine să îi descoperi istoria și savoarea. Nu uita de produsele locale- uleiul, mirea, măslinele sau dulciurile.

2. Cea de-a doua variantă  propusă este cea a închirierii unei (auto)rulote de pe platforma ruuts.travel,  pe care să o ridici din Atena. Până în Atena poți zbura cu una dintre companiile low cost ce operează pe aeroportul capitalei Greciei. Avantajul acestei variante este acela că vei putea vizita celebrul oraș, bucurându-te  de atmosfera sa mereu vibrantă, pentru ca mai apoi să pornești spre Peloponez, peninsula în care vei descoperi o altă față a Greciei, istoria ei începând din Epoca Bronzului. Canalul Corint- care leagă Marea Ionică de Marea Egee, Epidaurus- locul care găzduia piesele de teatru ale vechilor dramaturgi greci, cu cel mai renumit teatru din Antichitate (un amfiteatru care se presupune că are cea mai bună acustică din lume), Nafplion- orașul port construit de venețieni, unul dintre cele mai frumoase ale peninsulei, Micene- leagănul celei mai importate civilizații antice din Peloponez cu al său palat Agamemnon, Sparta, Kalamata sau Acropolele Messini, sunt doar câteva dintre minunățiile peninsulei.

De reținut că în Grecia, precum în multe alte țări europene, off camping-ul este interzis, dar acest lucru nu trebuie să te sperie, această destinație fiind renumită și datorită multitudinilor de campinguri, amenajate în cele mai pitorești locuri și având prețuri extrem de accesibile.

Ce spui, ești pregătit de un Road Trip pe tărâmul zeilor? Dacă da, te așteptăm să descoperi oferta noastră de (auto)rulote.

E timpul să îți urmezi visul!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *